Orasul Constantinopol a fost intemeiat pe un loc predestinat gloriei. Peninsula stancoasa, ce inainteaza in Bosfor, prezinta o importanta geopolitica de dimensiune eurasiana. Situata simbolic pe linia ce separa Europa de Asia, orasul controleaza intinerariul terestru dinspre Europa centrala, prin Balcani, spre Asia Mica si Orientul Mijlociu, si accesul maritim intre coastele din Sudul Rusiei si Mediterana, trecand prin Marea Neagra. Alexandru cel Mare si cruciatii au trecut pe aici, din vest spre est, iar Xerxes si primii sultani otomani, in sens opus.
Constantinopolul – Noua Roma
Constantinopolul a fost intemeiat pe locul anticului Bizantion de pe malul vestic al Bosforului, alegere care se explica in principal prin ratiuni strategice si economice. La acea vreme imparatul Constantin se gandea la o apropiere de frontierele cele mai amenintate, Dunare si Eufrat, fara a avea in vedere crearea unui nou Imperiu. Schimburile comerciale dintre orasele din bazinul Marii Negre si Grecia nu se puteau face decat pe aici.
La 18 septembrie 324, Liciniu, ultimul competitor al lui Constantin la conducerea imperiului, este invins la Chrysopolis, astazi Uskudar, pe partea asiatica a Bosforului. Cateva saptamani mai tarziu, intre 8 si 13 noiembrie, Constantin incepea intocmirea planurilor noului oras, care avea sa fie de patru ori mai mare decat vechiul oras Bizantion. Mai putin de 6 ani au fost necesari intre decizia de construire a noii Rome si inaugurarea din 11 mai 330.
In jurul palatului, al bisericii si al hipodromului, zeci de mii de muncitori si artizani au lucrat zi si noapte pentru ca acest oras sa devina intr-o oarecare masura asemanator vechii capitale a Imperiului: Roma.
Cu sase ani in urma, Bizantul nu era decat un orasel grecesc ca atatea altele. Acum, reconstruit si rebotezat, el era "Noua Roma", aceasta fiind noua denumire oficiala deja gravata pe unul din stalpii curtii de justitie recent construita. In vechea Roma, bineinteles ca cetatenii pastrau vechile privilegii, comertul era acelasi, portul Ostia ramanand deosebit de activ.
Din anul 326 Constantin cel Mare a decis sa deturneze graul provenit din Egipt care mergea catre Roma, inspre Constantinopol. In 332 el asigura necesarul de grau in mod gratuit locuitorilor noii capitale. In anul 334 arhitectii si artizanii sunt in exceptati de la un anumit numar de indatoriri, gratuitatea painii si marii proprietari funciari ai Asiei Mici trebuia sa ridice o locuinta in oras. Numai ca mai multe familii senatoriale romane incep sa ia drumul Bosforului, atrase de perspectiva locuirii intr-un palat somptuos in noua capitala, sau de marile domenii din Tracia, Bitinia si Pont.
Aceste masuri au continuat sub Constantiu II si pana aproape de sfarsitul domniei sale, cand imigrarea a capatat un caracter spontan. Vizitatorii se minunau deja de caracterul cosmopolit al orasului, caracteristica ce va deveni permanenta. Nuclee ale noilor cartiere, se infiinteaza in suburbii.
Constructia unei noi incinte constantinopolitane care dubla suprafata orasului ingloband suburbiile, a inceput in anul 412. Lucrarile au fost finalizate in anul 422. 6 647 metri de zid, cu o inaltime de 11 metri, cu grosime de 5 m, se desfasura intre marea Marmara si Cornul de Aur, era consolidat cu 96 turnuri.
Orasul din vremea lui Teodosie al II-lea avea o suprafata de aproximativ 1400 ha si un perimetru de 19,5 km. El putea cuprinde intre 400 000 - 500 000 de locuitori, fata de 100 000 – 150 0000, cat cuprindea in vremea lui Constantin.
Potrivit istoricilor contemporani, populatia sa a depasit in jurul anului 430 pe cea a Romei. Constantinopolul a ramas capitala imperiului timp de unsprezece secole, pana la cucerirea sa de catre otomani.
De la Marea Biserica la Sfanta Sofia
Constantin nu a prevazut o catedrala pentru noua capitala. Biserica Sfintilor Apostoli, care a reprezentat prima constructie, a fost destinata la origine sa devina mausoleul sau, in care au fost aduse in anii 356 si 357, moastele Sfintilor Andrei, Timotei si Luca.
Constantiu II a inceput constructia cu putin inainte de anul 350 a unei biserici mari, la nord de Augusteon, locul din fata intrarii in palatul imperial. Inaugurata la 15 februarie 360, ea a fost inchinata lui Hristos si numita simplu Marea Biserica.
Biserica poseda cinci nave si galerii, fiind precedata de un nartex si un atrium. Din aceasta prima constructie nu ni s-a pastrat astazi decat skevophylakion, comoara bisericii, edificiu rotund avand cupola, situat in partea de nord-est a constructiei principale.
La 20 iunie 404, biserica a fost incendiata in timpul unei rascoale. A fost in intregime refacuta si inaugurata de catre Teodosie al II-lea, la 10 octombrie 415. In ianuarie 532, in urma rascoalei Nika, Augusteonul a fost incendiat, portile palatului imperial si Marea Biserica, care a ars in cursul noptii de 13 spre 14. Revolta este reprimata cu sange rece, aproximativ 30 000 – 35 000 de persoane fiind masacrate in hipodrom si, la 23 februarie, Iustinian incepe constructia bisericii Sfanta Sofia.
Iustinian a ales doi arhitecti, Antemius din Tralles si Isidor din Milet, originari din estul Asiei Mici. Acestia au construit un monument unic, fara precedent si fara replica in timpul intregii perioade bizantine.
Constructia a durat ceva mai mult de cinci ani. In ziua tarnosirii, 27 decembrie 537, cand Iustinian, ajuns la poarta cea mare care punea nartexul in comunicare cu naosul, a vazut monumentul terminat, uitand riguroasa eticheta imperiala, alerga pana la amvon si striga: " Slavit fie Dumnezeu care m-a socotit vrednic de a infaptui o asemenea opera. Te-am invins, o, Solomon ! "
La Sfanta Sofia s-a savarsit o revolutie care ne indeparteaza de arhitectura antica. Nu mai avem de-a face cu un paralelipiped de coloane si de ziduri purtand prisma unui acoperis, ci cu o cupola care se sprijina pe mari arcuri intinse intre stalpi.
Planul a ramas acela al unei bazilici cu trei nave despartite de colonade, dar cupola, in loc sa fie de bine de rau suprapusa spre est unui tip de cladire care nu era facut sa o primeasca, cum a fost cazul in secolul al V-lea, domina suveran ansamblul structurilor al caror centru devine si carora le confera o adevarata unitate organica. Indata ce treci de usile ce duc din nartex in nava centrala, o vezi cum se inalta la cincizeci si cinci de metri, afirmandu-si imperios prezenta deasupra jerbelor luminoase care tasnesc din cele patruzeci de ferestre care ii strapung baza.
Zguduit de un violent cutremur inca din august 553, arcul care sustinea cupola spre est a fost si mai grav avariat de un nou seism, in decembrie 557, si s-a prabusit cinci luni mai tarziu, la 7 mai 558, tragand dupa el un intreg segment al cupolei si o parte din marea semicalota de la est. Evenimentul, socotit de rau augur, a tulburat intreg Imperiul. Anthemius si Isidor murisera intre timp, asa incat Iustinian a incredintat reconstruirea bisericii lui Isidor cel Tanar, nepotul celui de-al doilea arhitect, care, spre a diminua impingerile cupolei, a inaltat-o cu 6,25 m: se stie ca, intr-adevar, cu cat o cupola este mai larga si lipsita de tambur, cu atat impingerile trag catre vid. Noua tarnosire a putut avea loc la 23 decembrie 563, doi ani inaintea mortii lui Iustinian. Aceasta noua cupola avea sa se surpe impreuna cu semicalota de la vest in anul 989.
Dimensiunile sale nu au fost depasite nici de arhitectura bizantina ulterioara si nici de cea otomana.
Epidemiile de pesta si invaziile
Orasul Constantinopol, unde numarul populatiei a atins 300 000 – 400 000 de locuitori, este lovit in 542 de o epidemie pana atunci necunoscuta, pesta. Aceasta s-a manifestat pentru intaia oara in bazinul mediteranean, in octombrie 541, in portul egiptean Pelusium, provenind din Etiopia.
In primavara urmatoare ea a afectat toate marile orase portuare, Alexandria, Antiohia, Constantinopolul. In capitala numarul mortilor era de aproximativ 230 000, aproape doua treimi din populatie. Regiunile rurale ale imperiului au fost mai putin afectate insa, in doi ani, Iustinian a pierdut, fara indoiala, un sfert din contribuabili, producatori si soldati.
La Constantinopol, marile familii, artistii, clerul au fost decimati, iar imparatul a cazut in egala masura grav bolnav. La moartea imparatului Nichifor Focas, in 610, declinul parea de neevitat.
Bulgari, slavi, si avari au sfarsit prin a cuceri regiunea Balcanilor, sosirea armatelor persane din 617 in delta Nilului obligand pe imparatul Heraclie sa intrerupa aprovizionarea cu grau a Constantinopolului si prin urmare distribuirea gratuita a painii, in curs inca din vremea lui Constantin cel Mare. In anul 626 avarii au asediat Constantinopolul si au distrus sistemul de apeducte, stabilit de Valens. El nu a fost reparat pana in anul 768.
Intre anii 717-718, orasul este supus celui mai sever atac arab din istoria sa. Insa, in mod paradoxal asediatorii au fost decimati in timpul foametei, in timp ce, locuitorii Constantinopolului, au reusit sa supravietuiasca, cultivand campurile si gradinile situate in interiorul zidurilor sau pescuind.
Populatia Constantinopolului este deci estimata la 40 000 locuitori, altfel spus, tot atat cat numara in ajunul atacului din 1453. Insa, cifra cea mai coborata nu a fost inca atinsa, ea urmand a fi atinsa in vreme epidemiei de pesta din anul 747, cand orasul a ramas aproape pustiu, fiind necesara repopularea sa, prin aducerea colonistilor din insulele marii Egee.
Incepand cu aceasta data o lenta revigorare incepe. Insa, cand Constantin V solicita in anul 768 munca de reparatie a retelei de apeducte, a trebuit sa aduca lucratori din pont, din Grecia si din Tracia. Intreruperea aprovizionarii cu apa nu a facut doar sa dispara fantanile publice, ea a presupus in egala masura abandonul bailor publice si a marilor bazine deschise.
Raportarea la apa si igiena, intretinute inca din epoca romana, s-au modificat radical. Astfel de la prima epidemie de pesta, cea din 542, s-a incetatenit inhumarea mortilor in afara zidurilor, insa in timpul celei din 747, intalnim morminte chiar si in oras. In Constantinopol, unde cea mai mare parte a vechilor monumente au fost abandonate sau deteriorate, memoria locuitorilor si raporturile lor cu trecutul monumental al orasului a disparut, in egala masura.
Ramasitele statuilor ridicate de catre primii imparati, coloanele si marile cladiri publice, au devenit obiecte purtatoare de legende.
O aglomeratie feudala
Dupa ce a fost atins pragul de jos la mijlocul secolului VIII, Constantinopolul s-a refacut lent cu inceputul dinastiei macedonene din anul 867, in persoana imparatului Vasile I.
Oricum, aceasta "renovatio imperii Romani”, proclamata in mod expres de catre imparati, nu este doar o aparenta. Reinvierea progresiva, chiar daca fara indoiala partiala, a Constantinopolului din ruine, reprezinta o succesiune de initiative private ale persoanelor influente, si chiar a imparatilor. Pe de o parte, cladirile cu caracter public, noile edificii, sunt in mod esential bisericile si manastirile. Pe de alta parte, cladirile, chiar daca erau foarte frumos impodobite, erau, in cea mai mare parte, mai mici neputand fi comparate cu cele din prima epoca.
Aceasta situatie rezulta mai putin din lipsa posibilitatilor tehnice ci, din absenta interesului pentru marile monumente publice.
Ne aflam, prin urmare, in fata unei importante concentratii de ctitorii familiale ale dinastiei Comnenilor si ale clientelei situate pe versantul Cornului de Aur. Aceste cladiri erau compuse din manastiri si constructii de binefacere, care isi trageau veniturile din marile domenii rurale dispersate in imperiu, dar si din donatiile ctitorilor.
Ingustarea Imperiului si in special ocupatia turca a Anatoliei a condus la un exod rural. Constantinopolul a devenit, impreuna cu Tesalonicul, unica metropola bizantina a carei populatie continua sa creasca, atingand aproximativ 300 000 de persoane in ajunul cuceririi latine.
Episodul venetian si cruciadele
Rolul trupelor angajate in prima cruciada si monopolul comercial pe Mediterana, conferea venetienilor, pisanilor si genovezilor, o putere care a crescut fara incetare. Venetienii s-au instalat in Constantinopol in anul 1082 intr-un cartier situat de-a lungul Cornului de Aur, imediat la est de portul actual al Galatei.
Politica de independenta a venetienilor a facut ca populatia capitalei sa devina din ce in ce mai ostila latinilor care se instalasera aici. Este inceputul unei actiuni care va sfarsi prin cucerirea orasului in 1204.
Venetienii, convinsi de necesitatea dominatiei politice pentru a putea impune suprematia economica. In urma cruciadei a patra Constantinopolul este supus iar teritoriile europene ale imperiului, chiar si insulele, sunt impartite in fiefuri intre cruciati, Venetia obtinand partea leului. Curtea si anturajul, aristocratia si inaltul cler au parasit in mare parte orasul.
Intre 1204 si 1261 numai orasul nu si Imperiu a fost intr-o asanumita stare de somnolenta, iar icoana Maicii Domnului din Vlaherne se spune ca nu a mai savarsit nici o minune in acest interval. Trebizonda, Epirul si Niceea s-au considerat Imperii in exil, dar cel care a jucat un rol international deosebit a fost acela care a recucerit Constantinopolul in 1261.
Mihail VIII Paleologul, recucereste Constantinopolul in 1261, insa are nevoie de o putere maritima pentru a se mentine. Genovezii reprezentau singura putere care se puta masura cu cea a Venetienilor. Genovezilor li s-a propus sa se instaleze pe partea de nord a Cornului de Aur, avand intentioa de a forma un adevarat oras, anume Galata.
Latinitatea, devenita inamicul major prin ocuparea inimii teritoriilor bizantine si dominatia economica pe care o exercitau orasele italiene, genereaza si in randul intelectualilor nevoia unei altfel de definitii, alta decat cea a Imperiului Roman.
Astfel, un curent umanist, care face referire la Antichitate, a putut constitui un ferment de renastere intelectuala. Acesta a reiviat studiul textelor antice si si-a manifestat admiratia pentru monumentele si operele de arta ale acelei epoci. Aceasta renastere s-a facut simtita in vremea dinastiei paleologilor. Incepand cu mijlocul secolului al XIV-lea, capitala, practic asediata si incercand sa supravietuiasca, este incapabila de o productie originala in plan intelectual pana la cucerirea acesteia de catre turcii otomani din anul 1453.
