Planeta Nibiru

Ce se stie despre aceasta planeta? Unde este ea acum? De unde va ajunge în sistemul nostru solar?

I se spune Planeta cu 50 de nume, tocmai fiindca se regaseste în traditiile sumeriene, akadiene, babiloniene, mesopotamiene, indiene, chineze si ale altor popoare. Nibiru, Eris, Marduk, Planeta crucii, Regele cerurilor, Casa marilor stralucitoare, Cel care arunca foc, A douasprezecea planeta, Planeta zeilor, sunt doar câteva dintre denumirile mai mult sau mai putin metaforice ale acestui corp ceresc. La care se adauga si un nume modern, un index de catalog, 2003 UB 313, care indica anul târziu al înmatricularii si care preia în mod uimitor particula UB întrebuintata de sumerieni în clasificarea sa printre corpurile ceresti [206,282]. Nibiru are între 7 si 12 sateliti si e cu atât mai greu sa treaca fara efecte printre celelalte planete. Are o orbita eliptica extrem de alungita, cicleaza în jurul Soarelui nostru în 3600 de ani terestri. La trecerea (shar în limba sumeriana) prin sistemul nostru solar poate pierde sau capta dintre satelitii planetelor pe langa care evolueaza. Trece printre Marte si Jupiter. In urma cu mai multe treceri a dezintegrat o planeta, Tiamat, care evolua pe o orbita stabila în zona. Asa a aparut cunoscuta centura de asteroizi. [206,217]

Cum ne influenteaza trecerea acestei planete, daca se va dovedi ca într-adevar ea exista.

La fiecare trecere în sistemul solar se dezvolta mari perturbatii ale câmpurilor electromagnetice si gravitationale. Placile tectonice ale planetelor solare, dar ne intereseaza în special ale Pamântului, intra in deriva generând cutremure puternice. Planetele îsi pot schimba parametrii de evolutie, vitezele de rotatie si de revolutie. Inevitabilele coliziuni genereaza praf meteoritic care poate întuneca lumina Soarelui. Praful intra apoi în atmosfera, este antrenat de precipitatii si se depune la sol. La începutul lunii martie 2006 televiziunile au transmis cum la Moscova a nins cu zapada rozacee spre rosu. Populatia era speriata, atribuind fenomenului conotatii fataliste în conexiune cu plagile suferite de egipteni în timpul exodului biblic. Atunci apele ploilor erau de culoare rosie, apele Nilului erau rosii, Marea Rosie pastreaza si astazi aceasta denumire, primita dupa culoarea apelor sale din acele timpuri.
Cel mai mult se transforma clima. Mai întâi are loc o încalzire progresiva, precum constatam în zilele noastre, pe care o atribuim în mod eronat unor tehnologii terestre, dar prin aceasta etapa s-a trecut si la ultima evolutie a lui Nibiru, traditiile chineze au imortalizat în spatii largi si în numeroase texte fenomenul de supraîncalzire, arsita si canicula [7,191], cu toate ca atunci tehnologia nu fusese declansata. Incalzirea provoaca topirea ghetarilor si chiar a calotelor polare. Tot în luna martie 2006 posturile de televiziune transmiteau cum în sudul extrem al Patagoniei, Argentina, ghetarii dintr-o rezervatie naturala se dislocau si se pravaleau în mare spre uimirea patagonezilor. Topirea ghetii va determina cresterea nivelului oceanului planetar si inundarea tarmurilor pe distante greu de estimat. Oceanul planetar îsi va modifica astfel si salinitarea nu numai întinderea ceea ce va influenta circuitul de suprafata si de profunzine al curentilor marini, asa numitul motor termosalin al planetei.
Fenomenele evolueaza lent dar în ultimul timp pare ca s-au exacerbat. Astfel va începe o noua glaciatiune, ce va fi resimtita cel mai drastic pe tarmul de vest al Europei respectiv pe coasta de est a Americii de nord, încalzite în prezent de cunoscutul Golf Stream. Mediul biologic va avea mult de suferit si va fi profund afectat. Deja primele efecte ale apropierii Planetei zeilor sunt resimtite de locatoarele extrem de sensibile si precise ale pasarilor migratoare, ale balenelor sau ale porumbeilor calatori. Vor fi desigur afectati apoi satelitii de telecomunicatii.
Data fiind înclinatia axei pamântului accentuata de la 23 la 29 de grade este posibila schimbarea polilor magnetici ai planetei, fenomen care s-a produs si la trecerile anterioare si a fost consemnat în multe din scrierile sacre si traditionale [233,132]. Informatiile cele mai abundente se gasesc pe sute de placute sumeriene în ENUMA ELISH, epopeea sumeriana a creatiei, de unde au fost preluate în Biblie dar si în scrierile egiptene, incase, în Vedele sanscrite, în mitologia greaca si romana. Toate planetele sunt zeificate si personificate [206,217]. Sunt cunoscute si studiate sute de documente stravechi, extrem de precise care prezinta schimbarea punctelor cardinale si a configuratiei constelatiilor pe bolta cereasca [233,134]. Consemnarile sistematice si îndelungate ale egiptenilor amintesc o succesiune de patru astfel de evenimente [233,125].
Schimbarea polaritatii magnetice a globului pamântesc se desfasoara într-o durata estimata la 3-4 zile, timp în care “debusolarea” navigatorilor va fi cel mai neînsemnat prejudiciu. Fiintele vor percepe fenomenul ca pe o actiune de stergere a creierului, cunoasterea acumulata fiind pierduta. Animalele pâna atunci salbatice vor deveni blânde si ascultatoare.

Cine studiaza aceste evenimente, care este atitudinea oamenilor de stiinta?

Data fiind relatia directa cu planeta creatorilor nostri cele mai interesate si îndreptatite sa ia atitudine sunt fetele bisericesti de la Vatican. Religia a avut din start misiunea de a intermedia relatia dintre zeii creatori si oameni. Primii preoti initiati, levitii, cei care aveau printre altele si harul levitatiei, noua ne-au comunicat doar termenul. Apoi cercul initiatilor s-a mai extins, desigur tot sub controlul zeilor, ceea ce le-a mai diluat statutul si prerogativele. Desigur embargoul total asupra domeniului, mentinut cu strajnicie de milenii prin intermediul religiei a fost spart de câteva secole, nu multe, dar inertia se manifesta în continuare. Stiinta si-a croit greu si cu multe victime drum, savantii au fost sacrificati sau marginalizati, bibliotecile incendiate ritmic, tehnologiile întârziate sau dosite. Papa Ioan Paul al XIV, cu circa un an înainte de a se stinge acceptase sa vorbeasca despre extraterestri ca despre ale fiinte din Univers. In numele religiei atot puternice pâna nu demult Vaticanul a adunat si pus la loc de veci, în renumitele sale pivnite, cele mai mari taine ale cunoasterii. Acum lucreaza cu specialisti de prima mâna nu numai în aprofundarea dogmei dar si în cercetarea stiintifica. Ma refer doar la specialistii de marca antrenati în astronomie, astrologie. La Tucson în Arizona, SUA, Vaticanul detine unul dintre cele mai moderne observatoare astronomice. Dar persii se mândreau cu observatorul astronomic a lui Ulubek la anii 1200!
Sunt de asemenea foarte cunoscute si citite, înca din secolul trecut lucrarile unor cercetatori Immanuel Velikovski [233] apoi Zecharia Sitchin [182], [184], [206], [220]. Ca sa nu mai vorbim de reputatii sumerologii S. N. Kramer [244] si Vojtec Zamarovsky [245].
Din pacate înclinatia fireasca spre adevar si rigoare stiintifica se transforma sistematic în controversa, neîncredere, suspiciune. Autorii sunt discreditati, cum s-a întâmplat cu I. Velikovsky sau marginalizati ca în cazul lui Z Sitchin, cercetatori care au adunat cantitati enorme de marturii documentare din toate traditiile popoarelor. Si asta în secolul XX! Insa în secolul XXI lucrurile s-au mai schimbat. In august 2006 la Praga a avut loc un congres al astronomilor, care dupa doua saptamâni de dezbateri au retrogradat planeta Pluton la rangul de planetoid. Ca sa nu le mai iasa socoteala cu Nibiru a douasprezecea planeta!
Apoi NASA, universitatile, oamenii de stiinta, cercetatorii din întreaga lume.

Cei de la NASA ce stiu despre aceasta planeta?

Intrebarea este absolut fundamentata, NASA este etalonul de încredere si potential al lumii moderne pragmatice, materialiste, tehnologizata. Probabil cei de la NASA stiu mult mai multe decât lasa sa se înteleaga. Fac intense cercetari si experimente. Intâmpinarea cu foc a unui asteroid la 130 milioane de km de pamânt, în zona planetei Marte, pare însa a fi un test mai necesar zeilor pamânteni decât oamenilor. Dar si oamenii si-au primit rasplata publicitara cuvenita pentru efortul depus, de vreme ce interceptarea s-a produs cu succes, chiar în data de 4 iulie 2005, de ziua nationala a SUA. NASA dezvolta programe spatiale interplanetare, dar le prezinta în maniera hoolywoodiana.
Pentru a nu face nota discordanta NASA continua sa-i sfinteasca si sa-i împartaseasca pe cosmonauti. E adevarat ca postul si rugaciunile prind bine, iar daca proiectele sunt bine executate si verificate, misiunile chiar se termina cu succes. In martie anul acesta NASA a lansat în mare graba si cu destule ghinioane o racheta spre Pluton pentru a capta cât mai repede informatii direct de la sursa despre Nibiru care e deja acolo. In 1999, NASA anunta cu nedumerire ca sondele sale Pioneer care strabat sistemul solar întâmpina o presiune inexplicabila la înaintare, ceea ce le încetineste viteza de parcurs [233,420].
Razboiul stelelor este mai degraba un program vital intraterestrilor încartiruiti pe Terra, înca de la coborîrea annunnakilor (an-nun-na-ki, cei 50 care au coborît pe Pamânt din Cer [206,342]) de pe Nibiru, decât popoarelor belicoase de pamânteni, care pâna la urma pot fi aduse usor la masa tratativelor cu un blid de pilaf. Razboiul fiilor luminii – zeii plecati – contra fratilor lor, fii întunericului – zeii ramasi pe pamânt – este în plina desfasurare. Patriarhul Enoh ne mentioneaza în cartea sa, eliminata de sapte secole din Biblie – ca dintr-un almanah în care fie ca introduci, fie ca scoti tot almanah ramâne – numele si specializarile profesionale ale acestor îngeri [6,VII;VIII]. In scenariu oamenii au un rol neesential dar îsi mai rezolva unele interese locale si temporare, în schimbul resurselor terestre pe care le exploateaza.

Despre ce resurse poate fi vorba?

In primul rând despre aur. Unde este aurul pamântenilor? El nu se corodeaza, nu se consuma, se trece cu atentie din mâna în mâna pentru a nu se toci pe muchii, se exploateaza de milenii, dar nu se gaseste depozitat nicaieri în munti de lingouri. Toate tarile se zbat în datorii sau îsi cresc permanent TVAul si impozitele pentru a strânge cât mai mult aur, dupa care aurul trece din banca în banca, pâna dispare. Unde dispare? Raspunsul este scris peste tot în Biblie! Chiar din pagina a doua, aflam ca Domnul, dupa ce a asigurat cele necesare traiului îndestulator al omului, l-a pus imediat la treaba pentru a extrage aur. Din ce alt motiv ar fi fost necesara informatia atât de devreme, în istoria zbuciumata a omenirii?

(Geneza 2,10) “Un râu iesea din Eden si uda gradina; si de acolo se împartea si se faceau patru brate. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoara toata tara Havila, unde se gaseste aur. Aurul din tara aceasta este bun; acolo se gaseste si bdelium si piatra de onix.”[2].

Abia apoi au urmat formalitatile prin care omului i-au fost prezentate, plantele si animalele pe care Domnul i le harazise. Si ca sa nu fie nici un dubiu în ce priveste destinatia aurului si cum se mai poate procura el, tot din Biblie afla:

(Hagai 2,8) “Al Meu este argintul si al Meu este aurul, zice Domnul ostirilor” [1].
(Iosua 6,19) “Tot argintul si tot aurul, toate lucrurile de arama si de fier, sa fie închinate Domnului, si sa intre în vistieria Domnului.”
(Exodul 25,2) “Vorbeste copiilor lui Israel: Sa-Mi aduca un dar; sa-l primiti pentru Mine dela orice om care-l va da cu tragere de inima. Iata ce veti primi dela ei ca dar: aur, argint si arama.”
(Exodul 3,21) “Voi face chiar ca poporul acesta sa capete trecere înaintea Egiptenilor; si, când veti pleca, nu veti pleca cu mânile goale. Fiecare femeie va cere de la vecina ei si dela cea care locuieste în casa ei, vase de argint, vase de aur, si haine, pe cari le veti pune pe fiii si fiicele voastre. Si veti jafui astfel pe Egipteni.”

Despre circuitul aurului în natura, pe piata bancara si în cosmos sunt efectuate numeroase alte analize [170,128], [200,196].
O placuta sumeriana mentioneaza interesul zeilor pentru

[206,340] “piatra albastra care aduce boala”

Noi îi spunem uraniu.

Lucrati într-o editura, sunteti un om al cartilor, sunteti credincios? Ce atitudine adoptati fata de aceste informatii, vi se par demne de luat în considerare?

Da, sunt foarte credincios, numai ca, pe cât sunt de credincios pe atât sunt de însetat de cunoastere. In aceasta epoca credinta noastra trebuie sa fie cunoasterea. Mesajele sacre ale religiei trebuie citite cu multa atentie si receptivitate. Credinta e mistica, ne învata sa fim atenti doar la majusculele cu care se scrie Numele Domnului, stiinta ne conduce spre continut. De prea multa vreme religia si stiinta sunt într-un antagonism interminabil.
De pe pozitii voit discretizate îsi disputa suprematia si prioritatea în a descifra tainele lumii, înainte ca lumea actuala sa dispara, ca si cele de pâna acum. Zeii sunt desavârsiti în abilitatile lor manageriale si tin religia si stiinta într-un echilibru precar. Nici una nu câstiga, nici una nu pierde lupta, asa încât controversa sa se prelungeasca atât cât e nevoie. De fapt fiecare încearca cu mijloacele proprii sa-i explice celeilalte unde este adevarul. Pentru aflarea adevarului este însa nevoie sa întelegi ambele limbaje. In plus, este nevoie de o abordare holistica, globala, generala a problemei. Ultimele descoperiri ale stiintei si tehnologiei moderne se pot regasi în noianul de metafore, pilde, alegorii, povestioare ce fac deliciul traditiilor si textelor sacre.
De altfel si sciziunea dintre poeti si tehnicieni a facut ravagii. In loc sa ia în serios enunturile traditiilor populare, sa le dezvolte pe masura ce stiinta evolueaza, savantii prefera sa le redescopere, îsi ignora înaintasii ca sa-si proclame prioritatea. De fapt nu aveau altceva de facut decât sa actualizeze limbajul pastrând neschimbata esenta. Sa aduca informatia la zi, sa o updateze, cum am zice noi. Fizica cuantica moderna si-a regasit cu surprindere principiile de structurare a materiei în versetele taoismului sau ale poetilor de limba sanscrita ai Bhagavad-Gitei, care nu le-au descoperit în ciclotroane, ci le-au aflat de la zei:

[92,225] “Când asezi partea lânga întreg, vezi ca partea umple întregul si în acelasi timp îl cuprinde în ea însasi” .

Noi numim asa ceva holograma, dar cui îi pasa!

(Geneza 3,23) “Astfel a izgonit El pe Adam; si la rasaritul gradinii Edenului a pus niste heruvimi, care sa învârteasca o sabie învapaiata, ca sa pazeasca drumul care duce la pomul vietii.”

Oameni moderni si cu stiinta de carte numesc aceste sabii învapaiate, lasere. Noi le montam sa ne pazeasca vitrinele cu pietricele colorate, bancile, resedintele, sau sa ne distreze în discoteci.

(Isaia 66,15) “Caci iata, Domnul vine într-un foc, si carele Lui (de lupta n.a.) sunt ca un vârtej; Isi preface mânia într-un jaratic, si amenintarile în flacari de foc. Caci cu foc Isi aduce Domnul la îndeplinire judecatile, si cu sabia Lui pedepseste pe oricine; si cei ucisi de Domnul vor fi multi la numar.”

Armele de nimicire în masa nu sunt inventii omenesti, nici n-ar avea cum. Si astazi ele se dovedesc tot instrumentele zeilor de vreme ce sunt manevrate si comandate de alesii poporului adica de alesii Domnului.

(Geneza 19,10) “Dar barbatii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înlauntru la ei în casa, si au încuiat usa. Iar pe oamenii care erau la usa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic pâna la cel mai mare, asa ca degeaba se trudeau sa gaseasca usa.”

Astazi, prin filmele cu baieti rai si baieti buni astfel de instrumente de orbire se distribuie cu recuzita de la garderoba.

(Iona 1,15;2,10) “Apoi au luat pe Iona, si l-au aruncat în mare. Si furia marii s-a potolit. Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frica de Domnul, si au adus Domnului o jertfa, si I-au facut juruinte. Domnul a trimis un peste mare sa înghita pe Iona, si Iona a stat în pântecele pestelui trei zile si trei nopti. … Si Domnul a poruncit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe uscat.”

Am gresi mult daca am spune ca e vorba de un submarin?
Alte arme zeiesti nu au fost înca descoperite de oameni sau poate asteapta încuiate prin sefuri:

(4,LIV,31) “Noi trimiseram asupra lor un strigat si ei se facura ca vreascurile facatorului de staule”

Edgar Cayce (1877-1945), într-una din cele 20000 de lecturi ale sale a marturisit:

[139,337] “Sunt în masura sa intru în contact cu orice minte omeneasca vie, si sa folosesc informatiile din ea.”
[/color]
Detaliile tehnice au fost puse la punct cam dupa 50 de ani dupa moartea sa iar procedeul a fost numit INTERNET!
Tainele mandalelor budiste ne sunt ritmic aduse la citit în desenele din lanurile de cereale, pâna le vom întelege. Megalitii sapati în peretii stâncilor însemneaza pe fata pamântului urmele bataliilor de unii pierdute, de altii câstigate.

(Apocalipsa 20,1) “Apoi am vazut pogorându-se din cer un înger, care tinea în mâna cheia Adâncului si un lant mare. El a pus mâna pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este Diavolul si Satana, si l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, si a pecetluit intrarea deasupra lui, ca sa nu mai însele Neamurile, pâna se vor împlini cei o mie de ani. Dupa aceea, trebuie sa fie deslegat pentru putina vreme.”

Pe capac ca pe lespedea unui mormânt a fost degraba sapat cu lasere portretul vinovatului. Locul poate fi zarit si supravegheat doar din sateliti. Astazi, numai cine nu vrea nu îsi cumpara un satelit, dar degeaba îl ai daca nu-i citesti stirile si cadastrele. Pentru cei atenti si iubitori de natura mesajul are alta consistenta. Masivul si versantii kilometrici ai lespezii ce pecetluieste vagauna a fost napadit de o plantuta cu floricele mirositoare si bogata în polen ca sa atraga atentia lumii. Poate numele ei nu este suficient de clar Dracocephalum moldavica! (331)

http://www.agonia.ro/index.php/essay/177807/index.html

Ce atitudine poti lua când îti vin astfel de informatii? Nu trebuie luata nici o atitudine, e suficient sa le asculti si sa le asamblezi. Ele singure iti arata unde le este locul. Am deschis o line editoriala, o colectie cu un titlu special: COSMOTEISMUL. Cine are ceva de spus, sa scrie. Si multi au scris. Nu jalonez eu linia dintre credibil si fantastic. Se traseaza singura. Odata un autor mi-a trimis ceva cum nu mai citisem:
Un grup de extraterestri cumsecade îi cerusera permisiunea sa-si monteze un cabinet de terapie lânga apartamentul sau. Se angajau ca nu îl vor deranja în nici un fel, pentru ca oricum traiesc si lucreaza în alta plaja de frecvente, într-un Univers paralel. Nici macar nu îi poate zari. Dar nu se cadea sa nu-i ceara acordul. Ne se incomodau unii pe altii si nici nu prea vorbeau, într-o zi însa au aparut niste probleme cu sanatatea mamei sale. Medicii nu îi mai dadeau mult de trait si nici nu prea stiau cum sa o mai trateze. Ciroza hepatica avansata. Si-a luat inima în dinti, cum se spune, si le-a cerut ajutorul. Au examinat bolnava si au confirmat diagnosticul. Ceea ce trebuia facut depasea dotarile de care dispuneau. Pacienta a fost dusa la o clinica de rang mai mare. Transplant de celule stem, în ficatul care nu se mai putea reface. Celule fetale din primele 4 stadii de diviziune, absolut nediferentiate, bune la orice. Asezate cu grija unde trebuie, ca sa înmugureasca si sa se dezvolte sub forma de ficat. Activitatea clinicii era mult mai vasta si cu o sumedenie de conexiuni pe glob. Peste tot. Ce atitudine sa iei când îti vine un astfel de manuscris. Te poti aseza contra progresului? Mi-am amintit ca nu trasez eu jaloanele.
Dupa câteva luni de la aparitia cartii [151], altfel citita cu mare interes, aflu dintr-o revista Science & vie: Premiera frantuzeasca, (Franta detine o foarte avansata cercetare în domeniul virusologiei, si poate fara nici o legatura, dar detine si foarte multi hepatici). Transplant de celule stem în scopul regenerarii ficatului, francezii dadeau si un amanunt. Când auzi cuvântul transplant îti imaginezi doi parteneri compatibili, pe doua paturi, unul lânga celalalt deschis, deschis, scos, introdus, închis, închis. In acest caz, ca si în cazul “transplantului” de maduva osoasa operatia se face prin injectie, intravenos. Pentru ficat, prin vena femurala.
In ciuda aparentelor, atitudinea pe care am luasem a fost cea potrivita.

Mi-ati furnizat o sumedenie de informatii necunoscute! Din ce surse le culegeti?

De la oameni, din traditii, din carti, din Biblioteca Akasha.

Ce biblioteca este asta? Unde se afla?

Si acesteia i se spune în mai multe feluri Cartea Vietii, Cartea Memoriei lui Dumnezeu, Memoria spirituala a materiei, Arhiva vietii, sau în plan mai restrâns Memoria speciei, Memoria colectiva. E un fel de WEB al universului, în limbaj modern. Unde este situat WEB ul? Pretutindeni si nicaieri. La fel si Akasha. Cum se acceseaza? Prin protocoale riguroase si mai multe feluri de conexiuni, prin fire vazute si cabluri, sau nevazute prin radio, sateliti, deci prin unde. La fel si Akasha, prin unda gândului. Protocoalele de transmisie si acces sunt echivalente. Trebuie cunoscute si respectate unele proceduri si conditii de integrare în mediul natural si spiritual. Este un volum coplesitor de informatie organizat pentru acces direct si selectiv:

(Psalmi 69,28) “Sa fie stersi din Cartea Vietii, si sa nu fie scrisi împreuna cu cei neprihaniti!”
(Apocalipsa 3,4) “Totusi ai în Sardes câteva nume, cari nu si-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreuna cu Mine, îmbracati în alb, fiindca sunt vrednici. Cel ce va birui, va fi îmbracat astfel în haine albe. Nu-i voi sterge nicidecum numele din Cartea Vietii, si voi marturisi numele lui înaintea Tatalui Meu si înaintea îngerilor Lui.”
(6,VI,5) “Pacatosi cu inima împietrita, nu va exista nici un fel de pace pentru voi. Zilele voastre vor fi blestemate si anii vietii voastre vor fi stersi din Cartea vietilor; veti fi dispretuiti de toate creaturile si nu veti obtine nici o îndurerare. In acea zi, linistea voastra va disparea pentru totdeauna, fiind blestemati de toti dreptii, si pacatosii însisi va vor respinge.”

Va multumesc pentru interviu!

Cu placere, când îl veti publica?

Nu îl vom publica. Sau poate dupa ce va veni Planeta Domnului!

Da, dupa? Aveti umor! Unde, în ce ziar !?

Pai… în… Monitorul Bibliotecii Akashe!

Nici o problema, atunci îl public eu.

In ce ziar!?

In WEB. Va multumesc! Sa auzim de bine!

sursa: a ramas necunoscuta

Ordinul Solomonarilor. Enigmă sau adevăr istoric?

Ordinul Solomonarilor. Enigmă sau adevăr istoric?

Tradiţii…

Solomonarii, aceste enigmatice personaje ale mitologiei româneşti, trăiesc pe jumătate în legendă, pe jumatate în realitatea cotidiană a satului românesc. Personaje semidivine, aceşti solomonari investiţi cu puteri magice, sunt cunoscuţi în credinţele populare sub diferite nume precum: grindinari, hultani,gheţari, izgonitori de nori, salmani sau zgrebunţaşi. Legendele îi pun în legătură cu duhurile, mai ales cu Vântoasele, atribuindu-le puteri precum îmblânzirea şi călărirea balaurilor, ascensiunile cereşti, impunerea voinţei asupra fenomenelor meteorologice (mai ales grindina şi furtuna) sau harul vindecării.

Se crede că numele solomonarilor îţi are originea în numele regelui biblic Solomon, el însuţi socotit a fi un mare vraci şi uneori chiar patronul vrăjitorilor.

Imaginea solomonarului este una cât se poate de grotească. El este văzut ca un bărbat uriaş şi sălbatic, cu ochii bulbucaţi şi părul roşu, ţepos, înveşmântat fiind într-o haină albă ce atârnă peste 7 pieptare.

Din recuzita solomonărească fac parte un topor din fier descântat cu care în credinţele populare acesta fabrică grindina dar care are si un rol de paratrăznet când este împlântat în pămant sau în pragul casei cum aflăm din scrierile lui Ion Creangă, un frâu din coajă de mesteacăn cu care acesta struneşte, îmblânzeşte şi dirijează balaurul, Cartea Solomonăriei, în care se află toată puterea şi ştiinţa lor, atârnată de umăr iar la piept o toacă mică de lemn cu care solomonarul cheamă duhurile vântului (Vântoasele).În unele părţi din recuzita solomonarului mai parte şi nişte legături din cârpe ce poartă numele de „moime” nume ce seamănă , etimologic vorbind, cu termenul „moine” adică „vreme grea”, furtună.

Legendele româneşti mai spun că solomonar poate deveni doar copilul născut cu căiţă care la o vârstă fragedă este răpit de un solomonar bătrân şi dus la Solomonanţă sau Şcoala de solomonărie, aflată undeva la capătul pământului într-o groapă adâncă sau într-o peşteră. Se spune că aici, lecţiile ar fi predate de însuşi Deavolul sau de arhidemonul Uniilă şi că din 7 sau 9 ucenici doar unul singur ajunge să fie solomonar plin, la sfârşitul unui stagiu de pregătire ce durează până la varsta de 20 de ani, desfăsurându-se în condiţii foarte dificile.În această şcoală solomonarii învaţă toate limbile vietăţilor de pe pământ, toate farmecele şi toate descântecele şi după ce asimilează toate acestea se retrag într-o peşteră în care, aşezaţi la o masă din piatră, scriu într-o carte toată ştiinţa lumii.

Legendele româneşti consideră uneori solomonarii ca oameni sfinţi lasând a se înţelege ca sunt un fel de instrumente a dreptăţii divine deoarece ei evaluaiază valoarea morală a oamenilor. În acest ultim sens, tradiţia spune că solomonarii umblă prin sate în chip de cerşetori şi dacă nu sunt primiţi cum trebuie ei se supără şi aduc grindina asupra hotarelor satului distrugând recoltele şi bunurile. Tot ceea ce primesc solomonarii ( deşi, aşa cum lasă să se înţeleagă unele relatări, ei nu au nevoie de nimic) aruncă pe apele curgătoare pentru duhurile necurate.

Ne poate da istoria un răspuns la aceste mito-credinţe? Există o cât de mică referinţă care ne-ar putea îndreptăţi să credem că ordinul solomonarilor a existat şi că există o continuitate istorică în sânul ordinului? Poate fi localizată undeva , pe pământ, acestă şcoală a solomonarilor şi dacă da, atunci unde poate fi plasată ea? Asta vom încerca noi să aflăm în expunerea faptelor ce urmează.

Solomonarii – iniţiaţii lui Zamolxe

Să cercetăm cu atenţie câteva dintre numele tradiţionale ale solomonarilor. Spuneam ceva mai devreme că solomonarii sunt cunoscuţi în tradiţia populară sub diferite nume dintre care un interes aparte în ridică denumirile de salmani, hultani şi zgrebunţaşi. Acest ultim termen, folosit mai ales în regiunea moţilor, este mai puţin important deoarece aruncă lumină doar asupra activităţii solomonarilor.

Unii cercetători sunt de părere că denumirea de salmani atribuită solomonarilor ar proveni de la regele biblic Solomon care el însuşi , era considerat un mare vraci. Aşa să fie oare? Mă îndoiesc, nimic din legendele legate de solomonari nu ne îndreptăţeşte să credem că ar fi aşa. Dar, numele de salmani ne îndreptăţeşte să credem că solomonarii au o filiaţie directă cu Zamolxe deoarece unele izvoare istorice atestă forma Salmoxe ca derivat al numelui marelui zeu dacic. Studiind puţin acest nume aflăm că salman este un cuvânt compus: sal+man ce, aşa cum şi este cazul de faţă, desemnează un pesonaj semidivin, iniţiatul zamolxian. Sal, derivat din Zal,rădăcină a numelui divin Zalmoxe, care înseamnă Zeul Moş, unul dintre epitetele de care se bucura Zamolxe ca rădăcină a zeilor şi oamenilor deopotrivă, demonstrează cu prisosinţă faptul că solomonarii erau preoţi zamolxieni. Pe de altă parte, particula „man” alăturată unor cuvinte din vocabularul limbii române are sensul de (om) „mare”. Iată cum omul şi divinitatea se reunesc pentru a da naştere, în forma legendei, iniţiatului cunoscător al tainelor lumii şi a celor de dincolo de lume! Revenind si privind dintr-un alt punct de vedere, vedem că însuşi Zamolxe avea ca epitet de onoare ce-l desemna ca şi creator al oamenilor numele de OM. Prin urmare , numele salman dat solomonarilor, nu are nimic de-a face cu istoria şi spiritualitatea ebraică şi nici o filiaţie cu regele iudeu Solomon, ci desemnează omul care a trecut cu brio etapele iniţierii zamolxiene, ajungând să se asimileze cu zeul, prin moartea iniţiatică infăptuită prin aruncarea în cele trei suliţe de care aminteşte Herodot; şi tocmai la acestă iniţiere supremă face referire ascensiunile cereşti amintite de tradiţia legată de solomonari.

Să privim acum puţin asupra denumirii de hultani acordată solomonarilor de credinţele populare. Hultan în limbaj popular înseamnă vultur, ori unul dintre simbolurile ce-l desemnau pe Zamolxe în dubla sa ipostază de principiu masculin şi principiu feminin este vulturul bicefal al cărui simbolism este identic dar invers celui al caduceului despre care am mai vorbit în articolele mele. Cel mai exact simbolismul acvilei bicefale este legat de simbolismul lui Ianus Bifrons ce desemnează în ipostază antropomorfă simbolismul caduceului a acelui „solve et cuagula” al alchimiştilor medievali. La fel Zeus Pelasgicul avea ca emblemă a suveranităţii universale vulturul şi nu este exclus ca emblema ordinului solomonarilor să nu fi fost tocmai aceea a unui vultur bicefal de la care să fi preluat acest nume.

Dacă Zamolxe era divinitatea sub patronajul căreia se afla ordinul solomonarilor atunci înseamnă că aceştia, implicit, în farmecele şi descântecele lor , nu-l puteau invoca decât pe el. De aici, de la aceste invocaţii pe care le făceau atât pentru a aduce grindina, ca pedeapsă divină, pentru nemărinimia oamenilor, cât şi pentru a vindeca, li se trage solomonarilor porecla de zgrebunţaşi întâlnită în ţara moţilor. „A zgrebunţa” este o variantă a termenului popular „a zgrăcina”- a chema necontenit, a invoca, a striga tare şi de multe ori (numele cuiva)

Ne mai interesează aici încă un aspect legat de tradiţia despre solomonari. Se spune că ei călăreau şi îmblânzeau balaurii. Nu este oare aci un aspect destul de clar a credinţei lor zamolxiene, aceasta cu atât mai mult cu cât steagul dacilor era chiar un balaur(dragon)?(v.Simbolismul lupului şi al şarpelui.Dragonul dacic). Dar aceasta complică lucrurile întrucât, în altă parte a Terrei, Arthur este fiul lui Uther Pendragon dar despre aceasta o să vorbesc în părţile ultime ale acestui articol.

Să zăbovim acum puţin şi asupra aspectului grotesc al solomonarilor din legendele populare. Ei prezintă o asemănare izbitoare cu giganţii/uriaşii din legendele greceşti. Densuşianu ne spune că la poeţii epici ai Greciei giganţii erau consideraţi nişte oameni superbi şi impii, pentru că nu aveau credinţă în zei ( ci numai într-unul singur). Ei distingându-se prin statura uriaşă, având o faţă teribilă şi plete lungi ce le cădeau în jos de pe cap şi de pe barbă şi aveau solzi pe picioare asemenea celor de balauri auncând asupra cerului cu lemne şi aprinse şi cu pietre (este vorba de un anume ritual ce aminteşte de trasul cu săgeţi în norii aducători de furtună practicat de daci în perioada clasică). Tot el ne spune, după ce studiază întreaga literatură antică legată de giganţi că ţara lor era Dacia, or , dacă ţara lor era Dacia iar zeul lor era Zamolxe, asa cum am arătat mai sus, este clar că instituţia solomonăriei merge adânc în negurile istoriei, până în perioada pelasgă. Amintim de asemenea că preoţii daci aveau straie albe atunci cand oficiau încă o similitudine cu tundra albă a solomonarilor.

Solomonanţa sau şcoala de solomonărie

Există asa ceva? Dacă există unde poate fi plasată ea?

Am spus că această şcoală este situată undeva la marginile pământului într-o peşteră sau groapă adâncă. Dintr-un anume punct de vedere peştera însăşi este o groapă adâncă în interiorul muntelui! Aflăm, de asemenea, că în această şcoală viitorul solomonar învăţă o carte, Cartea Solomănăriei, pe care o învăţa într-un loc explicit şi clar delimitat: Cetatea Babarului. Aceaste caracteristici mă îndeamnă să cred că de fapt solomonarii, la un anumit moment dat purtau un alt nume şi formau un ordin aparte, o supracastă aflată cumva în afara sistemului social.

Într-unul din articolele trecute (v. Sacralitatea intituţiei voievodale româneşti) l-am identificat pe Zamolxe cu Ler Împărat şi cu Ion/Ianus. Despre acest Ler Împărat legendele româneşti spun că locuieşte într-un palat aflat într-o peşteră , pe un munte mare pe care nu-l poate afla decât cel ce place lui Ler Împărat. Despre el se mai spune că este şeful rohmanilor. Ce aflăm despre rohmani sau blajini, cum sunt cunoscuţi în tradiţiile populare, îi aduce uimitor de aproape de solomonari. Rohmanii sunt sfinţi , ori aşa cum am spus deja, în unele legende solomonarii sunt socotiţi oameni sfinţi. Rohmanii locuiesc la capătul lumii, ori despre solomonari se spune ca ucenicii erau duşi pentru iniţiere într-o peşteră situată la capătul lumii; rohmanii sunt sihastrii ori despre solomonari se spune că nu dorm niciodată în casă ci numai în pesteri, adăposturi sub stânci sau în păduri. Deci comportamentul lor este cel al unui sihastru. Despre solomonari se spune că primesc pomeni, desi nu au nevoie de nimic, pe care le aruncă duhurilor necurate; or rohmanii locuitori pe Tărâmul celălalt (avem aci de-a face cu un tabu) de Pastile lor care se sărbătoresc la o săptămană după al nostru primesc pomană cojile de ouă pentru că „nu au nevoie de oul întreg, ca noi păcătoşii; lor le ajunge punga de aer”. Se spune despre solomonari că după ce-si desăvârşesc stagiul se retrag întro pesteră ( deci sub pământ, într-un sens mai larg) unde scriu într-o cartea toatpă învăţătura lumii; or despre Rohmani se spune că locuiesc sub pămant şi că odinioară au locuit pe pământ iar la sfârşitul vremilor vor fi readuşi de Dumnezeu pe pământ ( ase vedea aci caracterul lor de oameni sfinţi). Capătul pămantului despre care se vorbeste în aceste legende îl aflăm lămurit din legendele greceşti care afirmau că extremul nord, Hiperboreea mitică se afla în Dacia!

A,m spus că solomonarii asemenea rohmanilor cu care se identifică din aproape toate punctele de vedere, îmi par a fi o supracastă un grup privilegiat aflat cumva în afara ordiniisociale pe care într-o anumită măsură o dominau. Cazul este evident şi din legendele românilor care arată superioritatea solomonarilor asupra oamenilor. Culmea este că această supracastă chiar există în societatea pelasgo-dacă! Aceştia sunt sarabii. Iată ce spune Iordanes despre aceştia: „primii dintre ei erau acei sarabos tereos dintre care se consacrau regii şi preoţii”. În articolul „Kogaion-muntele sacrul al dacilor” am vorbit despre treptele iniţierii zamolxiene şi despre faptul că sanctuarul iniţiatic suprem se afla în Bucegi iar ultima treaptă a iniţierii era sacrificiul simbolic, moartea pentru lume a ucenicului, în cele trei suliţe ale Întreitului stâlp al cerului, Columna cerului identificată cu Vârful Ascuns. Din aceste afirmaţii ale lui Iordanes asimilate legendelor despre solomonari putem deduce că ucenicii într-ale solomonăriei deprindeau tainele scolii prima dată într-o peşteră pe care o echivalăm cu Peştera Ialomiciarei, ajungeau la nivelul al doilea unde deprindeau alte taine legate pe care le-am nu-mi „Tainele Sfinxului” adică enigmele lumii materiale şi imateriale, într-un cuvânt taina manifestării principiului şi doar unul singur va fi în măsură să se asimileze cu zeul din întreaga promoţie iar acela va deveni iniţiat, un personaj semidivin identic cu solomonarul sau rohmanul. Există şi alte nume sub care ar putea fiinţa ordinul solomonarilor afară de legendarii rohamani sau sarabos tereos? Cred că da pentru că nu trebuie uitată asemnarea solomonarilor cu acei călugări daci numiţi de Strabon ktişti şi kapnobatai (călători prin nori). Este de banuit că aceste clase călugăreşti sunt trepte inferioare ale ordinului solomonarilor dacă avem în vedere că ktişti pare a fi la originea cuvintelor româneşti schit, schismatic, adică despărţit, izolat cu referire la schitul călugăresc. Vorbesc de un ordin al solomonarilor organizat pe trepte deoarece nici una dintre legendele legate de solomonari sau despre oamenii sfinţi ai dacilor între care trebuie amintiţi şi abii şi agavii lui Homer nu menţionează întoarcerea ucenicilor la viaţa profană.

În ceea ce priveşte Cetatea Babarului în care sunt pregătiţi solomonarii constatăm cu uimire că nivelul iniţiatic 2 al platoului Bucegilor portă o denumire asemănătoare fiind data de megalitul numit chiar Babele foarte asemănător cu sumerianul Bab Ili (Casa zeului). Am făcut această precizare întrucât sumerienii au plecat în mileniul IV de la Tărtăria de Mureş cu mituri cu tot spre locul viitorului Sumer!

Perpetuarea Ordinului Solomonarilor de-a lungul timpului

Originea acestui ordin de iniţiaţi se află departe în perioada pelasgă. De-alungul timpului au apărut pesonaje sau simboluri care aduc uimitor de bine aminte de solomonari şi credinţele despre ei. Primul om despre care putem banui că a făcut parte din clanul solomonarilor este hiperboreanul Abaris care zburând pe o săgeată de aur ajunge în Grecia unde pune bazele cultului lui Apollo Hiperboreul/ Zamolxe. Este şi aici vorba de o ascensiune cerească şi de zborul deasupra norilor legată de un om a cărui credinţă şi iniţiere era zamolxiană, după cum era şi patria sa. Acesta este unicul personaj despre care putem afirma cu certidune că făcea parte din această supracastă a ordinului solomonarilor/salmanilor.

Ciudat este însă altceva. Tradiţia că solomonarii după înfăptuirea stagiului se retrag într-o peşteră de la marginea pământului unde la o masă de piatră scriu toată ştiinţa lumii. De-a dreptul straniu, pentru că masa de piatră este identică cu masa rotundă a cavalerilor regelui Arthur ce aştepta în centrul său Sf. Graal şi devine şi mai straniu atunci când aflăm, că unele legende din ciclul arthurian şi graalian identifică Sf. Graal cu o carte, iar cel care deţine această religvă devine deţinătorul ştiinţei şi puterii globale! Legenda arthuriană ne mai oferă o surpriză anume numele tatălui lui Arthur Uther Pendragon. De asemenea, ne mirâm si mai mult, atunci când vedem că masa de piatră sau masa rotundă/altarul, căci despre un altar este vorba având în vedere sacralitatea Sf Graal, îl găsim şi la Sarmisegetusa, şi nu o dată ci de două ori, atât în Marele Sanctuar Circular, cât şi în aşa numitul Soare de Andezit, altarul circular din incinta sacră a Sarmisegetusei.

O ultimă constatare si termin. Vlad Ţepes ca şi tatăl său erau membri ai ordinului dragonului şi apar întocmai în momentul în care Ţăra Românescă era într-o situaţie extrem de critică. Făcând o paralele cu denumirea de Negru Vodă care întemeiază statul de la sud de Carpaţi de asemenea într-un moment de necesitate ne întrebam: nu erau acestia parte din acei Sarabos despre care vorbeam ceva mai devreme? Poate da, poate nu…

Totuşi, nu trebuie să uităm şi aducem la cunoştina cititorului că… încă se vehiculează legende despre existenţa ultimilor solomonari ! Subliniez ca de fiecare dată atunci când vorbesc despre subiecte delicate: „io mi-am exprimat numai părerea personală”

zamolxe

Bibliografie orientativă:

1. V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin, Buc

2. N. Densuşianu, Dacia preistorică, Ed Herald, Buc

3. Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, Ed Obiectiv, Craiova

4. Cristina Pănculescu, Kogaion, muntele sacru al dacilor, Ed Stefan, Bucureşti

5. Pamfil Bilţiu, Maria Bilţiu, Izvorul fermecat,Ed Gutinul, Baia Mare

sursa informatiei: http://quadratus.wordpress.com/2009/03/15/ordinul-solomonarilor-enigma-sau-adevar-istoric/

Dincolo de nori - Muntele Sfânt - Kogaionon

Cum va fi aratat acel stralucit popor de acum doua milenii, despre care documentele vremii nu spun nimic, iar cele care spun s-au pierdut; in schimb, in cele ramase se fac aprecieri admirative despre faptele sale?

Graiul nu poate reda maretia acestor vremuri si fapte. Ele adeveresc si vor adeveri peste veacuri vitalitatea si intelepciunea dacilor care, asemenea stejarului, dupa furtuna, s-au inaltat mai mandru spre soare. Se stie cu certitudine ca dacii erau oameni ai muntilor, priceputi in arta militara, dar si in alegerea strategica a locurilor cel mai bine protejate, exploatand la maximum avantajele naturale pe care le ofereau muntii. Herodot a descris poporul dac ca fiind “cei mai viteji si mai drepti” traci. Curajul soldatilor in lupta era dat de nepasarea in fata mortii, stiind ca vor ajunge in imparatia lui Zamolxe. Soldatii plecau in lupta strigand numele zeului si mureau zambind cu numele aceluiasi zeu pe buze. Se pare ca inainte de inceperea luptei, fiecare soldat gusta apa din Dunare, fluviu considerat sacru.

MARELE ZEU.

In jurul anului 1.400 i.e.n., Zamolxe a calatorit prin lume, ajungand pana in Egipt, fiind chiar sclav al lui Pitagora, desi Herodot este de parere ca Zamolxe a trait cu mult inainte de Pitagora. Zamolxe a studiat astronomia, prevestirea, medicina. Intors pe meleagurile natale, el a ajuns vicerege. Din aceasta pozitie a pus sa i se amenajeze o pestera pe muntele cunoscut mai tarziu sub denumirea de Kogaionon. El s-a retras aici in singuratate, primind rar pe rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o lectie poporului, care se pare ca nu il mai asculta, el a disparut timp de trei ani, iar cand a revenit, poporul care isi daduse seama de pierderea suferita l-a zeificat. Zamolxe a ajuns sa fie considerat zeul cerului senin si al soarelui, el controland locurile unde ajungeau dacii dupa moarte si cu numele caruia soldatii plecau la lupta. Istoricii greci, in special Strabon, vorbesc despre Marele Zeu Zamolxe ca despre un invatat care a facut lungi peregrinari in Egipt si Elada antica, unde a avut acces la cele mai rafinate cunostinte ale epocii. Reintors in Dacia, a fost recunoscut drept profet, invatator, reformator religios, impartasind dacilor cunostinte astronomice, medicale, stiintifice sau doctrinar-religioase. Desi la daci nu se poate vorbi de o religie monoteista, Zamolxe a devenit, ulterior, principalul zeu al panteonului dac.

LOCUINTA.

Mitologicul munte dacic Kogaionon a fost sediul lui Zamolxe sau locuinta marelui preot dac. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat, dar presupunerile au adus in discutie celebre varfuri muntoase ca Gugu, Ceahlaul, Dealul Gradistii, Omul. Anumite asemanari semantice din unele izvoare grecesti impun prima ipoteza, semnificatia numelui il impune pe Omul, de asemenea, Sfinxul pare sa aiba o semnificatie deosebita. Dar toate sunt ipoteze romantice. Muntele Sfant al dacilor a starnit multe controverse si va mai starni mult timp de acum incolo. Sfinxul din Bucegi, Muntele Godeanu sau chiar Sarmizegetusa sunt locatii unde se presupune ca ar fi fost acest munte ce adapostea pestera unde se retragea Marele Preot al getilor, care se numea Kogaionon si despre care Strabon scria: “Tot asa, si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel il numeau getii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele raului care curgea alaturi”. La fel si rolul pe care acest munte sfant l-a avut in spiritualitatea dacica, deoarece disputele in privinta lui continua si acum.

MUNTE SACRU.

Strabon, precum si alti autori antici mentioneaza Muntele Kogaion-(on) ca fiind Muntele Sacru al Dacilor unde Marele Preot Dac isi avea resedinta. Casta preotilor era foarte respectata in randul dacilor, avand o mare influenta nu numai in viata spirituala si sociala, dar chiar si in viata lor politica. Cercetatorii moderni s-au intrebat pe buna dreptate unde ar fi putut fi acest Munte Kogaionon. In acest sens s-au emis mai multe ipoteze, fiecare cercetator aducand o serie de argumente in sprijinul unei ipoteze sau a alteia, unele fiind deja bine cunoscute. Dacii isi numeau uneori preotii “calatori prin nori”, ceea ce ofera o explicatie pentru localizarea acestui munte un varf foarte inalt. Pestera mitica a lui Zamolxe ar fi putut sa aiba intortocheate galerii, ceea ce ar explica disparitia lui. Intre altele s-a emis chiar ipoteza existentei mai multor centre spiritual-religioase situate in zone muntoase purtand numele de Kogaionon. Localizarea Muntelui Kogaionon ramane in atentia arheologilor si istoricilor.

LOCALIZARE.

Personajul Zamolxe era considerat un reformator, pentru ca el prin invataturile pe care le propovaduia a adus acest cult mai aproape de puterea de intelegere a poporului. El a poruncit sa i se construiasca o locuinta subpamanteana, de uz personal, in care avea sa traiasca timp de trei ani, facand prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, dupa care s-a retras, “petrecandu-si viata intr-o pestera…”. Un munte devenit o zona sacra. Muntele Sfant trebuia sa fie neaparat “un munte ascuns”. In legatura cu localizarea Kogaiononului (Cogaenum, Kogaion, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmand pe Constantin si Daicoviciu, sustine ideea ca Muntele “Kogaionon” al dacilor este Dealul Muncelului (Dealul Gradistei), din Muntii Orastie, cu complexul sau de sanctuare. Istorici ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Cogheonul ar fi actualul Munte Gugu, bazat, in principal, pe existenta unei pesteri situate aproape de varf, adusa in atentie de naturalistul Alexandru Borza in anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atat pentru munte, cat si pentru apa care curge in preajma lui. Zamolxe a cautat un loc, de unde, in ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gasit, era “o locuinta subpamanteana”, in fapt o crevasa naturala in apropierea varfului muntelui. Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxe “dispare din mijlocul tracilor, coborand in locuinta lui de sub pamant. A trait acolo trei ani. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxe facu vrednice de crezare invataturile lui…”. (Herodot. IV. 95).

DEZLEGAREA UNEI ENIGME

Herodot spunea despre daci ca stiau a se face nemuritorii, dar si ca se aflau sub semnul lupului

Discutia cu profesorul Alexandru Vulpe, director al Institutului de Arheologie “Vasile Parvan”, membru corespondent al Academiei Romane, ne-a descalcit itele acestui mister al Muntelui Sacru al dacilor numit Kogaionon.

“In cartea a 7-a a Geografiei sale, istoricul si geograful Strabon vorbeste despre teritoriile astazi ocupate de romani si despre religia getilor. Textul exact al lui Strabon este: Ă«Muntele unde se afla acea pestera a fost socotit sfant, si s-a numit asa Muntele Sfant, i se zicea Kogaionon si la fel a fost numit si numele raului care curgea pe langa el.Ă» Putem noi identifica arheologic locul unde a fost muntele? Evident, prima ipoteza, care de altfel a fost facuta imediat de catre Teodor Daicoviciu, pe vremuri, si reluata si de altii, de catre profesorul meu, Pippidi, la care am aderat si eu fara nici o retinere, a fost ca toate sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, din Muntii Orastie, din Muntii Sebesului, sunt de fapt acest Kogaionon. Totusi, o fi fost chiar numele asa?

DESCOPERIRE.

Desi ne intemeiem in mare masura istoria pe ipoteze, uneori mai vin unele descoperiri care le confirma, si in cazul de fata un filolog, angajat al institutului nostru, Stefan Olteanu, a facut o descoperire interesanta pe doua inscriptii de epoca romana. Una dintre ele se afla chiar in curtea institutului nostru si este bilingva, in limba latina, si traducerea in limba greaca. Un anumit Tiberius Claudius Mucasius, care dupa nume, Mucasus, este trac sau get, dedica un sacrum, ceea ce inseamna un mic altar, ceva consacrat, unui erou. Ne-am putea gandi la Eroul Trac, lucru cunoscut. Din fericire, avem traducerea greaca dedesubt si acolo se spune asa: “Eroului Tiberius Claudius Mucasius ii dedica un kaga”.
Acum aflam ca ceea ce se numeste sacrum in limba latina in limba geta se numea kaga. Pentru ca inscriptia este putin deteriorata, au fost unele obiectii, dar s-a gasit a doua inscriptie, tot in zona Tomis, ca si cealalta, iar acolo citim asa: “In timp ce erau preoti Demetrios, Arhont, Poseidonius… au dedicat eroului (aici inscriptia este impecabila) un kaga”. In limba greaca nu exista cuvantul kaga, cuvantul este unul local. De aici nu mai este decat un singur pas, este evident ca Kogaionon este Kagaionon. Atunci, acest Kagaionon in limba geta este Muntele Sfant sau Muntele Consacrat. Acum se mai pune o problema: oare era un singur munte?
Descoperirile recente facute la Racoj, judetul Brasov, in Defileul Oltului, au aratat un grup de temple la fel de important ca si cel de la Sarmizegetusa, din pacate foarte putin cunoscute, pe care doar noi specialistii le stim. Este clar ca au fost mai multi munti consacrati. Nu stim cati, deocamdata pot afirma ca sunt doi. Textul lui Strabon nu are nevoie de o alta interpretare, acum este clar, trebuie numai sa inlocuim pe Kogaionon cu Kagaionon. Acum, dupa ce am descoperit cuvantul kaga in doua inscriptii din Tomis, eu consider chestiunea incheiata”.

SOLIA CATRE MARELE ZEU

Acest ritual este lapidar mentionat in izvoare, dar merita adus in discutie. Contactul cu Zamolxe se mentinea printr-un ritual de sacrificiu: la fiecare 5 ani era ales unul dintre cei mai viteji si mai frumosi daci, era aruncat in sus, el cazand in sulitele tinute in aer de alti patru daci. Daca solul murea, zeul primea doleantele. Daca el supravietuia, insemna ca zeul refuza solia si tanarul era apostrofat ca nefiind demn de sarcina data.

LEGENDARUL JILT SAPAT IN PIATRA AL LUI ZAMOLXE

Pestera Polovragi, monument al naturii, are 9,1 kilometri lungime, din care doar o parte este electrificata si au acces vizitatorii. Ea se afla la nord de Manastirea Polovragi, in cheile Oltetului, judetul Gorj, iar pana acum nu i s-a gasit inca un capat. Pe vremuri, pestera trebuia sa fi fost magnifica. Aici gasim si un element legat de personajul mitic al Marelui Zeu: un jilt sapat in piatra, atribuit lui Zamolxe. Langa el, un altul, atribuit lui Decebal. Legenda spune ca, dupa retragerea din viata publica, cei doi lideri, cel laic si cel religios, stateau la taifas in acest loc. Se mai spune ca in adancul pesterii s-ar afla ascuns fabulosul tezaur al dacilor, care inflacareaza mintile infierbantate ale cautatorilor de comori. Cei care au purces la asemenea aventuri fie s-au intors cu mana goala, fie s-au ratacit in galeriile subterane.

UN COLT DE LINISTE

Sanctuarele erau amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe terase artificial amenajate, cel mai adesea in afara cetatilor, nu in interiorul lor, ele fiind aparate mai mult de relief. Aceste amplasari ofereau intotdeauna un colt de liniste, necesar meditatiei sau studiului, existand ipoteza ca erau folosite si ca scoala. Cea mai insemnata incinta sacra este cea din capitala Sarmizegetusa, unde existau nu mai putin de 8 sanctuare.

sursa : Jurnalul National.